Salutare, dragi copii! Astăzi o să vă spun povestea Anei și a prietenei ei mai puțin obișnuite, pe nume Vârtina. Ana era o fetiță cu ochi curioși și inimă bună, iar Vârtina… ei bine, Vârtina era mașina de spălat rufe a familiei!
Poate vă gândiți: „Cum poate fi o mașină de spălat o prietenă?”. Ei bine, pentru Ana, Vârtina era specială. Nu vorbea cu vorbe, ca noi, dar avea felul ei de a comunica. Când era fericită și spăla hăinuțele murdare ale Anei și ale familiei, Vârtina cânta. Da, da, cânta! Avea un zumzet vesel când primea apă și detergent pufos, apoi începea un huruit ritmic și puternic când își rotea burtica rotundă și metalică, plină de haine colorate care dansau printre bulele de săpun. Ana iubea să stea pe hol, lângă ușa băii, și să asculte cântecul curățeniei cântat de Vârtina. Știa că, la final, Vârtina îi va dărui hăinuțe curate, moi și parfumate.
Vârtina era o mașină foarte harnică. În fiecare zi, sau aproape în fiecare zi, ea primea tricouri pătate cu înghețată, pantaloni murdari de la joaca în parc, șosete care miroseau a aventură și prosoape care tânjeau să fie din nou pufoase. Și Vârtina, cu cântecul ei vesel, le făcea pe toate curate ca lacrima. Era un ajutor de nădejde în casă, un fel de zână a curățeniei care lucra în baie.
Dar, într-o zi… s-a întâmplat ceva ciudat. Ana aștepta să audă cântecul Vârtinei, dar în loc de zumzetul vesel, a auzit un… „Trosc!”. Apoi un „Poc!”. Și în loc de huruitul ritmic, se auzea un fel de geamăt trist și obosit. Ana a tras cu urechea. Vârtina nu mai dansa la fel de energic. Se învârtea puțin, apoi se oprea, parcă oftând.
Când Mama a scos hainele, acestea nu erau curate-curate și erau încă tare ude. Nici vorbă de pufoșenia obișnuită! „Oh, Vârtina”, a șoptit Ana, apropiindu-se de mașina tăcută și rece. „Ce ai pățit? Ești tristă?”
Vârtina nu a răspuns, dar parcă luminița ei rotundă de pe panou pălea puțin. În zilele următoare, Vârtina abia dacă mai încerca să cânte. Scoțea doar sunete ciudate, ca și cum ar fi durut-o ceva în burtica ei metalică. Coșul cu rufe murdare creștea tot mai mare. Tricoul preferat al Anei, cu un cățel zâmbitor, era murdar și nu putea fi spălat. Prosoapele nu mai erau pufoase. Toată casa parcă simțea lipsa cântecului vesel al Vârtinei.
Ana era tare necăjită. A încercat să o înveselească pe Vârtina. I-a desenat o față zâmbitoare pe o hârtie și a lipit-o pe ușa ei rotundă. I-a povestit despre ziua ei la grădiniță. Dar Vârtina tot tăcută și tristă rămânea.
Văzând-o pe Ana supărată, Mama a luat-o în brațe și i-a spus cu blândețe: „Știi, Ana, Vârtina este ca un membru al familiei noastre, un ajutor foarte important. Ea muncește din greu pentru noi, în fiecare zi, ca să avem hăinuțe curate. Și, uneori, chiar și cei mai harnici ajutoare obosesc sau pățesc câte ceva. E ca atunci când noi ne simțim rău și mergem la doctor.”
„Vârtina are nevoie de un doctor?”, a întrebat Ana cu ochii mari.
„Într-un fel, da”, a zâmbit Mama. „Nu un doctor pentru oameni, ci un doctor special pentru mașinării, un meșter iscusit. Un om bun care știe să asculte sunetele ciudate pe care le scot mașinile când au o problemă, la fel cum doctorul ne ascultă inima nouă. El știe unde să se uite și ce să repare înăuntrul lor, ca să le facă bine și să le ajute să cânte din nou cântecul lor vesel.”
Și Mama a dat un telefon. Nu după mult timp, a apărut la ușă un domn zâmbitor, cu o trusă mare plină de unelte interesante. El era Meșterul Nicu, „doctorul” de mașinării. „Să vedem ce o supără pe harnica noastră prietenă”, a spus el vesel.
Meșterul Nicu s-a apropiat de Vârtina. A ascultat-o cu atenție când Mama a pornit-o puțin. A dat din cap înțelegător la sunetele ciudate pe care le scotea. Apoi, cu multă grijă, a deschis un mic capac și s-a uitat înăuntru cu o lanternă specială. A folosit câteva dintre uneltele lui sclipitoare. Ana privea fascinată.
„Aha!”, a exclamat Meșterul Nicu după un timp. „Am găsit! O șosetuță rătăcită și o piesă mică-mică s-au încurcat aici și nu o lăsau pe Vârtina să se rotească liberă. Gata, am rezolvat!”
A închis totul la loc cu grijă și a spus: „Hai să vedem acum!”
Mama a apăsat pe buton. Și… minune! Vârtina a început să toarcă ușor, apoi a prins curaj și a început să zumzăie vesel, exact ca înainte! Apoi a pornit și huruitul ei ritmic și puternic, învârtind cu bucurie hainele în burtica ei plină de bule. Cântecul curățeniei se auzea din nou în toată casa!
Ana a bătut din palme de bucurie. „Vârtina cântă! Vârtina s-a făcut bine!”
Meșterul Nicu a zâmbit. „Așa e! Uneori, ajutoarele noastre harnice, cum e Vârtina, au și ele nevoie de puțin ajutor. E important să avem grijă de ele și, când au o problemă, să chemăm pe cineva priceput in reparatii masini de spalat, ca să ne poată ajuta în continuare.”
Din ziua aceea, Ana a înțeles ceva important. A înțeles că toate lucrurile care ne ajută în casă, chiar și cele care nu vorbesc cu vorbe, sunt valoroase. Fie că e vorba de mașina de spălat care ne dă haine curate, de frigiderul care păstrează mâncarea proaspătă sau de aspiratorul care mănâncă firimiturile, toate merită grija noastră. Și când ceva se strică, nu trebuie să ne supărăm pe ele, ci să căutăm, la fel ca Mama, un meșter priceput care să le vindece, la fel cum Meșterul Nicu a vindecat-o pe Vârtina.
Iar Vârtina? Ei bine, Vârtina și-a continuat mulți ani de atunci cântecul vesel al curățeniei, aducând bucurie și haine pufoase în casa Anei.
Sper că v-a plăcut povestea Vârtinei! Pe curând, dragi copii!