Transcrierea Audio: „Cri-Cri”
Narațiune: Seara, când pe văi se lasă liniștea tot stăpână, în maramă de mătase vine luna la fântână. Vine pe cărarea albastră, lunecând pe prund de stele. În oglinzile fântânii păru-i joacă în inele. Și umplându-și cofaielul cu răcoare și lumină, poposește visătoare printre mării din grădină. Și ca în fiecare seară, înainte de apus, bate încetișor la ușa greierului.
(Muzică și sunet de vioară)
Luna: Zi-mi din strune o cântare, numai una!
Narațiune: Dar în zadar așteaptă luna. Din bordeiul lui de humă, greierașul s-a ivit somnoros și zăpăcit.
Greierul: Lună, tare sunt trudit… și apoi, nu mai știu acum unde mi-i vioara, lună. Lasă, culcă-te și tu. Noapte bună!
Luna: Noapte bună.
Greierul: Nu știu, au căzut aseară stropii stelelor de ceară, sau bănuții toți din salbă luna i-a pierdut prin iarbă? De când trăiesc pot spune, n-am văzut așa minune.
Narațiune: Creanga scutură din plete.
Copacul: Vine toamna, măi băieți! Iaca, noi ne-am pregătit și am rodit cu mic cu mare. Iar acum ne împodobim. Tu, cu ce te lauzi oare?
Greierul: Straie n-am mai multe rânduri, iar cu astea de pe mine, mohorâte, mi-e rușine. Dacă aș fi și eu mai brav, nu mi-ar fi așa necaz.
Narațiune: Dar mâhnit, cât o să stea? Hai că-i vine o idee!
Greierul: Floare de cicoare, floare, dă-mi oleacă de culoare, că floarea nu-i albastră. Pălărioară păpădie, rogu-te să-mi dai și mie petala aurie. Iar tu, macule sălbatic, dă-mi o boabă de jăratic, când toată toamna vine și-i urât, și mi-e rușine.
Narațiune: Greierașu-i fericit. S-a îmbrăcat, s-a dichisit. De fudul acum acei nici nu dă pe la bordei și mi-o ia pe alăturea și se lasă într-o dulceață. Iată, prinde să se întindă mândra lacului oglindă.
Greierul: Pi! Dar tare fercheș sunt! Jur că nu m-ar mai cunoaște vorbărețele de broaște. Trebuie să mă descânt.
Brotacul: Să nu te deochi, săracul! (a tușit atunci brotacul). Straie ai, tichie ai… dar cu cântecul cum stai?
Narațiune: Bine nu sfârșește, că soarele se întunecă. Și un vânt, da’ ce mai vânt, culcă iarba la pământ! Sare brotăcelul în apă, numai greierul nu scapă, că vârtejul ca un fus l-a luat și tot l-a dus.
Greierul: Unde sunt? Pe ce pământ? Uite ce tâlhar de vânt!
Narațiune: Tremurând, abia se scoală și ajunge lângă școală. Dar deschide ochii mari. Sus pe schele, doi bondari. Doi bondari, meșteri zidari. Iar pe scară cu fuscei, buburuze e sau ce-i? Și încă trei ca trei scântei. Și se îndeamnă câteștrei.
Bondarii: Hai cu graba, hai cu graba, că nu isprăvim treaba! Haideți că îndată vine toamna iară peste seară și ne facem de rușine!
Narațiune: Și în îndemnul celor trei, răsunând în prag de seară, și-a adus și el aminte că îl așteaptă o vioară. Și a pornit-o spre bordei.
Greierul: Unde mi-i vioara? Nu-i… Parcă am pus-o ieri în cui. De nu era alaltăieri… Știu că în timpul acestei veri am cântat cu ea de ajuns. Unde oare s-a ascuns?
Narațiune: Umblă greierul tehui. Nu-i vioara, nu-i și nu-i! Cată greierul prin tindă, pe sub pat, după oglindă, cată în horn și sus prin grindă. Dar găsește — și nu-i pare că ar putea fi de mirare — farfuria după casă, pantalonii sus pe masă, un colțun în ceaun, iar o gheată în găleată.
Greierul: Nu-i vioara, nu-i și nu-i! Cine mi-o luă din cui?
(Muzică)
Narațiune: Iese greierul afară și mi-o ia pe ulicioară.
Greierul: Fluture, ce te-aș ruga: n-ai văzut vioara mea?
Fluturele: Am văzut-o! Greierul: Cum arată? Fluturele: Nu cumva e colorată? Chiar acum zbura pe sus. Unde oare s-o fi dus?
Melcul: La o parte! La o parte! Ai surzit? Ce-mi stai de zec? Trece cursa specială!
Narațiune: La volan, un melc cu bec, chipeș, dar nervos, se scoală ca să-i ceară socoteală. Tace greierul chitic. Vina-i vină, ce să zic? Dar socoteala îl întreba:
Greierul: Melcule, te știu umblat. În rugu-mi te-ai aflat de o vioară așa și așa? Dacă mi-o întâlnești în cale, ți-om mulțumi dumitale.
Trântorul: (trântit pe o rână, somnoros abia îngână) Aaah… ce te ții de dânsa lipcă? Dă-o amarului de scripcă! Iaca eu, tot îți spun curat, niciodată n-am cântat. Nu-i mai bine întins la soare? Și am o poftă de mâncare!
Greierul: Înțelege-te de poți cu asemenea netoți…
Narațiune: Joacă în iarba din grădină păruțe de lumină. Cățărându-se pe gard, trandafirii parcă ard. Gura leului învoaltă se tot saltă, iar se saltă, trilurile amândouă să le soarbă ca pe rouă. Șade greierul uimit.
Greierul: Oare-i jucăușul graur sau vreo mierlă a pitit printre frunzele de aur? Dacă nu-mi pierdeam vioara, ce-aș mai fi cântat și eu! Oare ce mi-ar zice toamna, că tot umblu teleleu?
Cocoșul: Ai dreptate! (un cocoș cu coasa în spate îi răspunde). Uite eu, fără popas, terminai acum și hatul. Numai tu ai cam rămas de căruță cu cântatul.
Narațiune: Printre flori de păpădie, vântul prinde să adie. Din arțar au prins să zboare frunze galbene, ușoare. Se rotesc și se adună, fugărindu-se în comună. În vârtejul de lumină, greierul abia suspină.
Greierul: Vântule, nu mă lăsa! Ia-mă sus cu dumneata și mă poartă toată țara până mi-oi găsi vioara! Că îndată toamna vine și mă face de rușine.
Narațiune: Nu știu cât or fi umblat amândoi, că n-am aflat. Doar atât pot să spun: că vioara nu-i și nu-i. În ilic și în târlici, greierașul mort de trudă, șchiopătând prin iarba udă, nimerește în urzici. Ce-a mai fost de aici înainte, l-a surzit ca să vă spună, că e bătrână și nu minte. Jos, zăcea o biată strună, iar alăturea prăgușul, și vioara, și arcușul. Peste arșița de amiază, nici zefirul nu cutează să trezească frunză, floare… Toate tac.
(Pauză, apoi sunet de greier)
Narațiune: Dar cine oare prinde în iarbă a scârțâi? Cine ascultă? Cri-cri, cri-cri, cri-cri… Gata! Toamna de acum poate să poftească!